“I kind of define power now by having the confidence to make your own decisions and not be swayed by other people. And be brave and fearless to know that even if you do make a wrong decision, you made it for a good reason.”

una dintre femeile care reuseste sa se deschida si sa-si arate sensibilitatea in versuri si in muzica, vorbeste despre putere. e un making of pentru coperta de martie a revistei Vogue!

puterea nu inseamna ca nu plangi, ca nu esti sensibil, ca nu esti slab, ca nu ai sentimente, ca esti calm sau ca orice ti se intampla, zambesti si treci mai departe. cred ca puterea vine din increderea de sine si mai cred ca oamenii sunt foarte speriati de oamenii care au mai multa incredere in ei insisi.

*photo by Hir-Art Studio*

1. romanii nu au pornit revolutia aia. asa ca toti astia care zic: “hai sa o facem din nou, sa iesim in strada” sunt delusional. au existat alte interese si alti oameni care au facut revolutia din ’89, nu a fost poporul. poporului ii era prea frica sa sa ridice impotriva sistemului.

2. Basescu nu conduce tara asta. am terminat liceul la Stiinte Sociale, asta inseamna ca am facut istorie pana la refuz. nu mi-a placut niciodata, nu stiam in ce ma bag la inceput insa am ramas cu niste lucruri in cap: un singur om nu conduce tara asta, niciodata nu s-a intamplat asta de cand cu impartirea puterilor in stat. si de-aia mi se par delusional si oamenii care zic: “Jos, Basescu!” de parca el ar conduce tot, el ar lua toate deciziile si daca ar disparea el, ar disparea problema principala. you fools!

partea buna e ca nu ma uit la TV de patru ani si nici nu citesc stirile asa ca ma bucur sa nu traiesc in realitatea romanilor… and thank God pentru portocale si pentru cozonacul cald de la Carrefour!

sunt norocos cu prietenii mei care au simturi mai deschise in ceea ce priveste piesele de teatru, dans si film. eu sunt priceput cu muzica si… cam atat, acolo imi folosesc intuitia destul de bine.

abia am gasit bilete astfel ca am stat pe strapontine – scaunele alea mici de la marginea randurilor de care nici nu stiam ca exista – a fost inconfortabil insa a meritat pana la urma.

in primul rand, doamna Maia schimba putin registrul si joaca ceva mai aprig de data asta. eu m-am obisnuit sa o vad jucand tot timpul la fel, cu aceeasi voce asa ca fug de fiecare data cand aud numele ei intr-o piesa. desi are rolul principal, cred ca sunt mai multe conflicte dramatice in povestea asta iar felul in care a fost pusa in scena e genial.

de fapt, exista doua lucruri impresionante pe care nu le-am vazut in Romania pana acum: decorul si costumele.  mi se pare complicat sa explic ce e acolo insa concluzia e ca trebuie vazuta neaparat piesa asta.

e o poveste devenita deja clasica insa a fost pusa in scena in mod exemplar. creditele merg catre regizorul Alexander Morfov – a mers de la comedie la drama si a ajuns la musical in doua puncte! Creativitate am vazut si de la realizatorul decorului – bulgarul Nikola Toromanov – au folosit toate utilitatile cu care este dotata Sala Mare de la TNB – scena urca, iese, coboara, e etajata si se schimba de multe ori. exemplul cel mai bun e in poza de sus unde au bagat vreo 10 camere.

la asta se adauga si faptul ca toate decorurile au fost realizate in detaliu.

Costumele au fost gandite de Andrada Chiriac – am pus un pariu ca nu exista bocanci galbeni asa ca i-am vopsit si eu pe ai mei. Chris Jaeger s-a ocupat de lumini iar Galina Bobeicu de coregrafie.

scena mea preferata a fost cea din biserica. a fost punctul culminant, Maia a stralucit si s-a transformat intr-un animal iar decorul era parca scos din capul meu.

povestea e simpla: boy meets poor girl, girl teen pregnant, boy say he’s not the father and marries a rich girl, girl banned from the city, girl turns prostitute, girl marries a millionaire, girl becomes the richest bitch in the world, girl comes back for revenge and wants her old lover dead. insa tot orasul e partas la ce se intampla si toti sunt complici. good girl gone bad and mad.

am ajuns acolo cu asteptari destul de mici si cu un “surprise me” pe fata. am plecat surprins si multumit. si obosit pentru ca a durat vreo treo ore.

romania’s got theatre! welcome to 2012!

ce se intampla cand clubul este fix langa blocul in care locuiesti? te bucuri si mai tare!

ce se intampla cand tu ai fost oarecum responsabil pentru faptul ca ei vin in Romania? te uiti in oglinda sa vezi daca nu cumva te bucuri prea tare!

aMinus vine in Control pe 19 ianuarie dupa orele 23:00. un show bizar, muzica electro-pop cu tot felul de influente… si Billy!

am scris despre ei pe Urban.ro si au primit reactii bune. era pe wishlistul meu sa ii vad live la Bucuresti si au mai ramas cateva zile pana se va intampla asta. la un moment dat ma gandeam sa ma duc in Berlin pentru asta insa nu mai e nevoie.

oamenii care nu ma cunosc tind sa ma asocieze cu muzica pe care o promovez si cu artistii cu care lucrez. e o prejudecata, ma regasesc in proiectul aMinus mai mult decat orice alta trupa pe care o ascult – muzica nu o am mereu pe repeat si nu mi se pare cea mai buna ever insa intreg proiectul si felul in care se desfasoara ma… prinde in el.

eventul de pe Facebook e AICI.

see u there… cu tot cu aparatul foto!

suna cam asa:

“era o insula inconjurata de apa, erau niste valuri mari si mai erau niste prieteni care se inecau. eu, care nu stiu sa inot, am intrat mai mult decat de obicei in apa si i-am salvat de acolo.

o parte din apa incepuse sa se transforme in par blond. iar valurile care veneau erau numai par.. in fine, toata lumea iesea din apa, singura mea grija era sa ii salvez pe aia – aia care in viata reala stiu sa inoate, insa in vis nu stiau.”

pozele fotografiate cu telefonul aveau si alte vise langa ele si se potriveau destul de bine cu tema principala expusa de Alexandra Vacaroiu. in afara de asta – care era bun, mi-au atras atentia cateva proiecte destul de bune, niste oameni talentati de care nu auzisem pana acum.

nu le-am retinut numele pentru ca stiam ca voi revedea contempora 2 in viitor. apropo de asta, expozitia o gasiti la etajul al 2lea, la Sala Palatului pana pe 28 ianuarie 2012.

a fost setul asta cu batranete si multa greutate. desi m-am holbat cateva minute in sir la ele, astea au fost singurele cuvinte care mi s-au invartit prin cap: batranetea care atarna de greutatea hainelor, a pielii lasate si a corpului; greutatea care atarna de batranetea scaunului, a hainelor, a mainilor, a capului si a umerilor.

cand vine vorba de fashion, fotografie, pictura sau alte forme artistice, ma incita foarte tare texturile asa ca mi-a placut un set cu obiecte expuse in camera obscura.

lucrarea de mai sus si cea de mai jos sunt realizate de acelasi artist. la asta o sa zic doar ca are si note de optimism ceea ce mi s-a parut fascinant.

pe astea doua nu le voi comenta deoarece cred ca mi-a luat vreo 10 minute sa le privesc si inca 30 de minute acasa sa ma gandesc la ele. daca as incerca sa scot din cap ce cred despre ele, ar iesi un eseu plictisitor cu o interpretare subiectiva.

asta e una de ambienta. cu trei dintre cele patru tablouri cu batrana aia cu greutatea.

cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci la vernisajele astea e sa tii capul sus nu te uita spre podea.

cand vine vorba de genul asta de arta, ma pierd pe holuri, prin galerii, cu muzica in urechi si cu creierul relaxat si deschis la orice nebunie care apare pe perete. partea buna e ca stau la cateva minute de Sala Palatului astfel ca am ajuns acasa dupa ce eram epuizat de una dintre lucrari. nu voi spune care.. insa voi merge sa o revad.

am ramas suprins de contempora 2. in primul rand, chiar exista niste oameni talentati in tara asta. in al doilea, ei sunt tineri. in al treilea rand, unele lucrari erau inspirationale.

mai multe despre event gasiti pe facebook.

dintotdeauna am crezut ca haosul are intotdeauna o logica. singura exceptie o face momentul in care pot sa fac trei lucruri in acelasi timp, chestii care solicita creierul in mod egal.

in urma cu cateva minute lucram un articol, am iesit din el si am inceput sa editez o fotografie: era pe fundal albastru si trebuia sa decupez fundalul cu mare precizie si sa ramana numai corpurile alea bine definite in imagine.

in the same time, ma gandeam la o situatie si incercam sa gasesc niste explicatii. sa zicem ca era ceva personal, destul de personal.

in the same time, ascultam muzica in casti si fredonam piesa respectiva. era o melodie care necesita ceva atentie pentru ca versurile erau interesante.

editez, gandesc si ascult. daca reuseste cineva sa-mi explice ce parti ale creierului am folosit pentru treburile astea, sa inteleg cum se intampla toate deodata.

sunt surprins placut si puzzled, in the same time. nu, nu e prima oara cand se intampla, bineinteles, insa acum am vrut sa scriu despre asta.

foto via Istodorescu Ana (facebook) -  a fost realizata la concertul Jamie Woon care a avut loc sambata la Atelierul de Productie

Shooting-ul asta a fost unul din lucrurile faine care mi s-au intamplat. De obicei, ma concentrez cand fac fotografii insa de data asta a fost atat de multa distractie, atat de multa energie si entuziasm.

Asta e poza de making-of. Iulia, una dintre prietenele mele gemene, a insistat sa facem o poza in oglina. Mi-am ridicat masca de pe ochi si am tras cadrul asta in graba.

Our hearts on a sleeve…. and yet, we’re not quite us.

Believe or not, muzica de pe fundal era pop. Rezultatul e iscream.

Cand a inceput febra blogurilor, eu aveam deja vreo 3. Cand au inceput oamenii sa se urce pe Twitter, eu aveam deja cateva sute de followers, cand au inceput sa creasca sutele de mii de utilizatori Facebook in Romania, eu eram deja de vreo 3 ani acolo si scriam constant. Acum a venit un nou trend iar eu am ramas in urma: nu am blog de streetstyle! Ma simt depasit de situatie! )

Felul in care ma imbrac e o joaca, imi place sa vad care sunt trendurile si sa rasfoiesc bloguri si siteuri de fashion pentru ca au o multime de fotografii iar aia este lumea mea. Cred ca poate fi interesant sa faci din felul in care te imbraci o treaba serioasa insa cand esti un copy-cat si o faci tipic romaneste, adica prost, nu e bine.

Printrele sutele de bloguri pe care le am in Google Reader, urmaresc o multime de bloguri de streetstyle din afara, multe dintre ele sunt inspirationale, vad tot felul de locuri faine, oameni interesanti, amprente, culori, haine, idei… ma relaxez uitandu-ma si de obicei evadez acolo cand vreau sa ma deconectez putin din nebunia cotidiana.

Tot incerc sa gasesc ceva interesant in bloggerii de streetstyle din Romania insa nu reusesc (tot incerc sa gasesc bloggeri interesanti in Romania si nici asta nu reusesc insa asta e alt subiect ) ).

De ce nu imi plac? Pai nu au amprenta, copiaza ce se intampla afara si o fac cu un xerox vechi care nu functioneaza decat daca pui foaia intr-un anume loc.

• au 5 clisee pentru locurile in care fac fotografiile: 1. cladiri cu coloane; 2. un acoperis din centrul istoric; 3. pe o strada din centrul istoric 4. prin casa lor, in timp ce beau ceai 5. in parc

‘diversitate’ e un cuvant necunoscut? Bucurestiul poate fi destul de interesant daca stii cum sa il explorezi.

• “tu porti haina, nu haina te poarta pe tine”

unii lasa impresia ca nu au personalitate. arunca niste haine “trendy” pe ei si asteapta ca materialul respectiv sa ii faca superstaruri pe internet. nu au atitudine, se lasa purtati de haine fara sa dea o nota personala. well, treaba aia cu “tu porti haina, nu haina te poarta pe tine” e valabila. cel mai intalnit exemplu sunt fetele alea care se chinuie sa mearga pe tocuri de parca mai au putin si se vor raspandi pe jos si se plang tot timpul ca au dureri de picioare.

• “repetitious and repetitious, said the NY Times”

pozele alea se repeta obsesiv. e fix acelasi cadru, aceeasi pozitie, acelasi loc, aceeasi atitudine de vreo 10 ori. iar la asta mai baga vreo 2-3 poze cu detalii (o bratara, pantofii, un close-up).

• se chinuie sa pozeze

cred ca unii oameni au o frumusete interioara si sunt impacati cu ei insisi astfel ca dau bine pe camera in orice conditie. fetele astea care fac streetstyle in Romania se stramba in toate felurile incercand sa imite mutrele modelelor din  Vogue (privirea pierduta, fete drogate, abandonate, frivole, senzuale cu privire patrunzatoare etc.). rezultatul bloggerilor romani este unul atat de rau incat singurul motiv pentru care ii urmaresc e faptul ca ma amuza penibilul situatiei.

• copywrong

daca te straduiesti sa copiezi alte bloggerite de streetstyle (din afara, importante) macar copiaza cum trebuie si nu pe 1/2.  nu e de ajuns sa o iei pe Miss Pandora si sa copiezi tot ce face ea. tu nu esti ea, tu esti tu si ar trebui sa-ti asumi asta.

Romanii au multe de invatat in ceea ce priveste felul in care se imbraca si cum se exprima in felul asta, insa problema e ca se straduiesc prea mult sa arate bine si sa iasa in evidenta. au nevoie de atentie de parca ar fi tot timpul pe catwalk.

Daca vreau sa vad ceva oameni imbracati armonios, ma plimb pe strazile de langa casa (Universitate, Romana, Amzei.. & all around) merg pe la targurile vintage (care sunt cu haine noi, de fapt) unde se invart oameni faini. Uite ce imi place:

Dana Rogoz e sincera,

Le Blog de Betty e un exemplu potrivit pentru cum ar trebui sa arate si blogurile romanesti,

Miss Pandora mi se pare idealul, e primul blogger de street pe care l-am urmarit, fotografiile arata mai mult ca niste reintrepretari ale unor picturi,

Fashion Squad al Carolinei cred ca e un mix intre Sex and the City si Gossip Girl cu o tendinta spre upper class,

in ultima vreme, preferata mea e Krystal de la whatisrealityanyway – e genul de blonda naturala frumoasa in orice moment al zilei

Kelly de la Glamourai mi se pare foarte cool si relaxata

Daca esti blogger de streetstyle si vrei sa capeti ceva notorietate si personalitate, just be yourself and be more relaxed, stop trying so much. Daca tot ai un simt estetic dezvoltat in ceea ce priveste felul in care te imbraci, incearca sa gasesti armonia cu aparatul de fotografiat.

Pana atunci, eu raman observator, nu as putea sa am un blog de streetstyle pentru ca ar trebui sa fac eu pozele, iar eu nu prea pozez haine ci povesti… There u have it!

I’m back! Nu am fost plecat nicaieri insa site-ul asta a luat o pauza in ultimii doi ani.

S-au intamplat atat de multe lucruri in ultimii doi ani incat mi-ar lua inca doi ani sa le scriu asa ca nu o sa vorbesc prea mult despre trecut, poate o sa las cateva urme la pagina despre mine.

Fie ca e vorba de fotografie, concerte sau evenimente faine la care iau parte, ma gasiti aici.

Am o multime de idei si proiecte pe care le desfasor si in care sunt implicat asa ca urmeaza sa le adun aici.  Cateodata sunt prea organizat, alteori sunt imprastiat si uit ce se intampla asa ca agenda asta virtuala poate fi de ajutor.

Si a mai aparut cineva in peisaj – iscream, un proiect fotografic pe care il sustin si care e in stadiul incipient.

foto via